Bach - Concert pentru doua viori, BWV 1043 Allegro: androginii

Un sarut pe gatul din frunze. S-a cutremurat o padure intreaga. O mangaiere pe spate. S-au pornit valuri intr-un ocean. O apasare intre picioare. Mocnesc muntii. Cutreier de-a lungul si de-a latul pamantului. Fierb nori in mine si flacari imi ard in tample. Ma tavalesc in frunze, ma zdrobesc de padure, despic oceanul. Este Ea. O invalui cu brate serpoase si nevertebrate. Ii dezmierd auzul cu sasaieli. Ochii-mi sunt dinti si gura un hau. Mi se topeste metalic in gura. Are gust de granit si consistenta de reptila. O tintesc cu ochi de vultur si o tintuiesc cu privire de pantera. Sunt El. Gafai din neant si din strafundurile mele. Mii de ani de civilizatie sunt inecati in pofta de sange. Ma furisez spre mirosul intepator de gazela. Muschii s-au comprimat in arc si privirea mi-e fixa. Cu zvacniri de leu ma napustesc in viteza vietii si insfac din darul mortii. M-a zarit inspaimantata si totusi i-am ghicit placerea. Ragetele ma fac surd la mila. E gust de sare, fier si iarba. Sexul e sange. Prin ucidere o cunosc. Prin moarte ea ma cunoaste. Lupt ca sa detin, ea se zbate ca sa se lase. Infectez moartea si desfatarea e suprema. Sunt neinduplecat si invincibil. Desfatarea ma cuprinde cu disparitia ei spre mine. Aud tipete cu ea din imemorial si continua in mine. Am devorat-o cu cruzime de stanca. Mi s-a oferit cu blandete de cer. Culori nesfarsite mi se preling pe piept si vertijuri asurzitoare ma ridica. Electrocutati suntem in unica sfera. Sunt doar caldura si ma ridic in atmosfera. Licarele vechi au devenit orbitoare. Imi inalt capul spre constiinta omului din mine. Fractiune de secunda a fost si omul. Sunt lance in varf de piramida si pamantul dispare in bezna rece din mine.